Vitralii cu fluturi
***
ia-mă în brațe,
începe un zâmbet mai vechi
și deschide fereastra.
cad frunzele.
pretutindeni
se sparge noiembrie în cioburi galbene, roșii
din care cresc interminabile ploi.
e târziu.
lasă-ţi zâmbetul neterminat
și închide fereastra.
o să fie toamnă
de la un capăt la celălalt al zilei.
***
din când în când desenez ferestre
pe care le deschid,
îmi sprijin palmele de pervaz şi sar.
tresari, tresar.
dincolo
ar trebui să fie o noapte cu ninsoare,
un drum fără sfârșit sub zăpezi imitând argintul,
un bărbat și o femeie, încă străini,
trecând unul pe lângă celălalt.
te întorci, mă întorc.
în urmă crește depărtarea ca un zid
pe care eu desenez ferestre, le deschid,
îmi sprijin sufletul de pervaz şi sar.
dispari, dispar.
în fiecare dincolo
timpul mă pândește aparent fără nicio intenție.
***
urc, încă urc iubirea de tine până în vârful unui gând pe care
îl voi rătăci la un moment dat într-o depărtare oarecare.
și alunec și cad în genunchi și mă dor pleoapele
sub care am purtat-o prima dată până sus, și mă dor apele
pe care le-am secat răcorindu-mi piciorul stâng și pe cel drept și încă
o pierd și se rostogolește într-o tăcere tot mai adâncă.
ia-mă în brațe,
începe un zâmbet mai vechi
și deschide fereastra.
cad frunzele.
pretutindeni
se sparge noiembrie în cioburi galbene, roșii
din care cresc interminabile ploi.
e târziu.
lasă-ţi zâmbetul neterminat
și închide fereastra.
o să fie toamnă
de la un capăt la celălalt al zilei.
***
din când în când desenez ferestre
pe care le deschid,
îmi sprijin palmele de pervaz şi sar.
tresari, tresar.
dincolo
ar trebui să fie o noapte cu ninsoare,
un drum fără sfârșit sub zăpezi imitând argintul,
un bărbat și o femeie, încă străini,
trecând unul pe lângă celălalt.
te întorci, mă întorc.
în urmă crește depărtarea ca un zid
pe care eu desenez ferestre, le deschid,
îmi sprijin sufletul de pervaz şi sar.
dispari, dispar.
în fiecare dincolo
timpul mă pândește aparent fără nicio intenție.
***
urc, încă urc iubirea de tine până în vârful unui gând pe care
îl voi rătăci la un moment dat într-o depărtare oarecare.
și alunec și cad în genunchi și mă dor pleoapele
sub care am purtat-o prima dată până sus, și mă dor apele
pe care le-am secat răcorindu-mi piciorul stâng și pe cel drept și încă
o pierd și se rostogolește într-o tăcere tot mai adâncă.